DETALII PONEI
DETALII PONEI
Aspect exterior si dimensiuni
Poneii de Shetland prezinta o mare varietate de culori ale robei, cum ar fi negru, roib, sur, murg, cenusiu, murg inchis, tarcat, dar nu este permisa roba baltata. Talia lor este de 100 cm, cu un format corporal lateral de 103% , cu toracele foarte descins. De asemenea, invelisul pilos este foarte abundent iar fruntea este acoperita de un mot bogat. Capul este proportional cu dezvoltarea corporala, fiind expresiv, cu profil drept sau usor concav, frunte foarte larga, ochii mari, expresivi, inteligenti, vioi, narile mari. Gatul este scurt, puternic, bine prins , greabanul este sters, spinarea si salele sunt puternice, bine imbracate in musculatura, crupa este musculoasa si "in acoperis" Membrele sunt foarte puternice, cu razele osoase scurte, copitele sunt mici si rezistente. Longevitatea productiva a indivizilor rasei este de 25 ani, in medie.
Personalitate
Poneii de Shetland sunt animale cu un temperament vioi, foarte inteligenti , cu o personalitate puternica si voluntara, destul de greu de stapanit, daca nu sunt educati si antrenati corespunzator de mici. Totusi, cu un dresaj adecvat, sunt excelenti companioni pentru copii, pot fi folositi la tractiunea unor atelaje micute, pot participa la concursuri de dresaj sau obstacole speciale pentru ponei.

